Fotografii

 In tabăra de literatură de la Ghelari – Lunca Cernii alături de prozatoarea Nina Ceran de la Timişoara.

Sibiu, la aniversarea de 70 de ani a Ancăi Sîrghie. Alături de sarbatorită, Muguraş Maria Petrescu si Eugen Evu

La Câmpul Românesc - Hamilton 2015, Anca Sîrghie si părintele Dumitru Ichim

Poezia Marianei Pândaru

        În seria Opera Omnia – Poezie contemporană, sub semnătura Marianei Pândaru, a apărut la TipoMoldova antologia "Leoaica albastră", cuprinzând versuri din volumele „Salt mortal”, Editura Călăuza 1992; „Ferigi înzăpezite”, Editura Helicon 1996, „Lacrima de ambră”, Ed. Călăuza 1998; „Fulgere de mare”, Ed. Călăuza 2002; „După căderea nopţii”, Ed. Danimar 2007. Cartea surprinde prin temele variate care conturează un adevărat portret poetic al Marianei Pândaru, redactorul şef al revistei „Ardealul literar”.

 „Cuvântul aruncat precum zarul” dă sens poeziei care nu este altceva decât o prelungire a divinităţii: „Să vezi îngerul/ ca o pasăre/ rătăcită în turnul de apă/ să-i dai toată respiraţia ta/ toată viaţa ta/ şi el/ încetul cu încetul să fugă”. Precum un pescăruş cu blânde priviri, poeta îşi dedică viaţa cuvintelor care transformă vibraţiile: „Peste inima mea trec/ flori cu miezul de foc”. Precum o pasăre, cuvântul este prins în laţul visului depănând amintiri care, în atelierul de creaţie al poetei, transformă versul alb în mesaj: „Dar vă spun/ nu vă înfometaţi/ din cuvintele mele/ sunt doar pasărea/ cu zborul frânt”. Prin fereastra poeziei privim pe calea cărţii: „Că ochiul tău/ sfâşie aerul din preajma cuvintelor mele/ ca şi când n-ar fi existat niciodată/ ele, cuvintele arse pe rug”. Ca într-o zbatere continuă sunt priveliştile care se nasc din poezie, care vine ca o salvare a lumii prin sfinţenia slovei.

  Poezia Marianei Pândaru are puterea de a transforma umbra în lumină: „Scriu pe albul zăpezii/ despre viaţă/ şi literele cad/ în tiparul de format/ schimbând mereu şi mereu/ sensul cuvântului/ scriu cu dragoste/ cu tristeţe şi deznădejde/ scriu că păcat şi ardere/ până când, iată,/ mâna mi se duce/ spre un mare/ semn de întrebare/ cine sunt eu/ să scriu despre viaţă”. ”Când jocul cuvintelor simple/ se învăţa nespus de uşor”, poeta este cea care ne spune, prin vers, „cântece de alungat întunericul”, „În fiecare zi/ inima noastră/ fură câte puţin/ din cântecul lebedei/ încercând/ destinderea umbrei/ de trup”. Singurătatea creaţiei este o dulce povară fructificată prin versuri care aşteaptă la poarta nemuririi: „Am nevoie/ să rămân singură/ şi în tăcere/ să cer îndurare/ lui Dumnezeu” sau „Sunt vulnerabilă, Doamne/ căci sunt femeie/ şi crucea mea/ niciodată/ nu se vede întreagă”.

 Cuvintele sunt, în poezia Marianei Pândaru, o prelungire a sufletului: „Cuvintele nu se clădesc/ precum cărămizile/ aruncate cu mâna/ în linie dreaptă/ cuvintele suntem noi/ cei de lumină/ dacă le trădăm pe ele/ pe noi ne trădăm/ dacă le purtăm/ prin tipare străine/ devin ca şi noi/ simple semne”. Fiind convinsă că prin cuvântul, care este de la Dumnezeu, şi Dumnezeu este cuvântul, vom găsi salvarea, poeta spune „Doamne,/ cel mai adesea/mă folosesc de slăbănoage cuvinte/ să te întâmpin/ în pragul casei mele de lut”. Cuvântul, cu greutatea lui de plumb, este cel care va rămâne ca o prelungire peste timp a mesajului poetic al Marianei Pândaru.

 O antologie frumoasă în care poeta se redescoperă în faţa cititorilor, aşezându-şi sufletul în palma acestora.

Menuţ Maximian

LANSARE DE CARTE

Cărţi (2)

ÎNTÂLNIRE ÎNTRE ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DIN HUNEDOARA ȘI SOCIETATEA SCRIITORILOR ”CONEXIUNI”

             

 





 Joi – 21 mai 2015 – la Galeria ”Casa cu Lei” din Bistrița, ce se află sub egida Centrului Cultural

Municipal ”George Coșbuc” Bistrița, a avut loc o interesantă și necesară întâlnire între scriitorii din Asociația scriitorilor din Hunedoara și scriitorii ce fac parte din Societatea scriitorilor ”Conexiuni” din Bistrița. Întâlnirea a fost moderată de prof.dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Municipal de Cultură ”George Coșbuc” și președinta Societății scriitorilor ”Conexiuni” prof. Elena M. Cîmpan. Ei au prezentat numărul dublu – nou, proaspăt mirosind a cerneală tipografică – nr. 28-29/2015 – al revistei culturale, literare și de spiritualitate ”Conexiuni” – a Societății scriitorilor din municipiul Bistrița, revista reprezentativă pentru scriitorii și oamenii de cultură din Bistrița. Apoi au fost prezentați – scriitorilor bistrițeni prezenți, membrii Societății ”Conexiuni” – oaspeții – scriitorii din Asociația Scriitorilor din Hunedoara. Au fost prezenți la Bistrița – de Ispas – Înălțarea lui Iisus – scriitorii și traducătorii: Mariana Pândaru – Bârgău –redactor șef al revistei ”Ardealul literar” – ce apare la Deva – ce a prezentat numere din revistă, precum și numărul ce cuprinde pagini de literatură – cu poeți bistrițeni – membri ai Societății ”Conexiuni” – și-a lansat o parte din cărțile sale de poezie recente și a avut lectură publică, apoi traducătoarea Muguraș Maria Petrescu – redactor la revistele ”Ardealul literar” – dar și al revistelor din diaspora românească – ”Lumină lină” – New-York – SUA și ”Destine literare” – Montreal – Canada, domnia sa inițiind scriitori bistrițeni să colaboreze la aceste publicații de cultură. Au fost prezentați apoi – poeții din Hunedoara – ce au citit din creațiile proprii – Ion Vasiu și Dumitru Tîlnescu – ce și-au prezentat și C.V-ul literar. Cei patru ”lei literari” din Hunedoara – au fost invitați să participe la Antologiile – de poezie și proză – ”Conexiuni” – 2015 – împreună cu membrii ”Conexiuni” – scriitori bistrițeni – antologii ce vor fi lansate la Festivalul de literatură și teatru ”Liviu Rebreanu” din toamna lui 2015 – poetul Al.C. Miloș, membru ”conexiuni” – făcând o propunere – ca Antologiile să fie bilingve – română engleză, pentru circulația lor internațională, un posibil traducător putând fi chiar d.na Muguraș Maria Petrescu. Menționăm că scriitorii bistrițeni – au fost și ei oaspeți ai scriitorilor din Hunedoara și Alba-Iulia. S-a socializat – s-au schimbat cărți, reviste și autografe – și mai ales sentimente de prietenie și amintiri – ce în viitor vor fi istorie literară.

Alexandru Cristian Miloș

SCRIITORI HUNEDORENI LA SARMIZEGETUSA

   Recent, în cadrul Acţiunii „Lectura pentru toţi“ organizată de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu“ Hunedoara-Deva, din iniţiativa dlui IOAN SEBASTIAN BARA, managerul bibliotecii, la Căminul Cultural din Comuna Sarmizegetusa a avut loc o întâlnire cu Editura CĂLĂUZA v.b. reprezentată de redactor-şef MARIANA PÂNDARU BÂRGĂU , poetul şi jurnalistul IOAN VASIU şi cercetătorul ştiinţific, dr. în istorie IOACHIM LAZĂR.

După ce Mariana Pândaru Bârgau a prezentat recentele apariţii editoriale ale editurii „Călăuza v.b.“ şi a citit câteva din poeziile sale, Ioan Vasiu, membru al Asociaţiei Scriitorilor din jud. Hunedoara, a vorbit despre activitatea lui literară, şi-a prezentat câteva dintre cărţile apărute sub semnătura sa şi a lecturat din propriile creaţiile poetice.

Dr. Ioachim Lazăr a vorbit celor prezenţi la eveniment, despre o carte de excepţie aparută la editura „Călăuza v.b.“. Este vorba de „Revoluţia românilor din Transilvania. 1848-1849. Rapoartele prefecţilor revoluţiei: Avram Iancu, Ioan Axente Sever, Simion Balint.“. Inedit este faptul că aceste trei rapoarte apar pentru prima data în aceeaşi carte.

În final, întâlnirea a fost încununată de o suită de dansuri populare din zona Sarmizegetusei, susţinută de elevii de la şcoala gimnazială din localitate, îmbrăcaţi în frumoasele costume populare specifice.

Maria Bargău

LANSARE DE CARTE

  

   Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva organizeaza in ziua de 18 mai 2015, ora 17.00, in incinta Deva Mall, etajul patru, Salle d’Or, lansarea celui mai recent volum de versuri al poetei si editoarei Mariana Pandaru, volum bilingv intitulat "Cartea florilor" ("The Book of Flowers"). Variantele in limba engleza ale poeziilor sunt talmacite de scriitoarea Muguras Maria Petrescu, volumul fiind ilustrat cu fotografii color realizate de Nicolae Jianu. 

Numele Marianei Pandaru este de peste trei decenii bine cunoscut iubitorilor de literatura din judet, in special iubitorilor de poezie. De aproape patru decenii, de la debutul in revista Tribuna, din 1974, Mariana Pandaru s-a dedicat literaturii si a oferit cititorilor volume valoroase de poezie (Dincolo de rau, campia - 1987, Salt mortal - 1992, Ferigi inzapezite - 1996, Lacrima de ambra - 1998 etc.), interviuri, note de drum etc. 

Mariana Pandaru a fost si este o prezenta activa in publicistica hunedoreana de dupa 1989, in special in paginile ziarului Calauza, infiintat in anul 1991 de regretatul Valeriu Bargau. A fondat revista Constelatia dragonului, devenita ulterior Ardealul literar si artistic, acum Ardealul literar, o revista literara de buna calitate care a oferit cu generozitate spatiu pentru debutul unor tinere talente, dar si pentru semnaturi de prestigiu ale vietii literare romanesti. 

În calitate de editor, a infiintat editurile Calauza v.b. si DaniMar, ambele din Deva, care au adus pe piata de carte lucrari de valoare din aproape toate genurile si speciile literare: poezie, proza, memorialistica, eseuri, note de drum etc. 

Mariana Pandaru este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania si laureata a numeroase premii literare nationale si internationale: Premiul revistei Romania literara (1985), Premiul revistei Familia (1987), Premiul "Mihai Eminescu" pentru poezie, Suceava (1997), si importantul premiu "Novalis" obtinut in anul 2001, la München, in Germania etc. Biblioteca Judeteana "Ovid Densusianu" Hunedoara-Deva i-a acordat "Trofeul Micului Cititor" in anul 1996. Despre activitatea literara a Marianei Pandaru au scris elogios personalitati precum Constanta Buzea, Cezar Ivanescu, Mircea Ciobanu, Constantin Cublesan, Dumitru Velea etc. 

Placheta de poezii Cartea florilor - The Book of Flowers va fi prezentata, la lansare, de scriitoarea si publicista Muguras Maria Petrescu. Volumul este un florilegiu, in sensul propriu, de poezii dedicate celor mai indragite flori, de la mac la garoafa, de la liliac la crin, toate prezentate in versuri esentializate ce duc cu gandul la tehnica haiku-ului. Fiecare poezie este ilustrata cu o fotografie artistica menita sa sublinieze calitatile florii pe care poeta o descrie cu o sensibilitate si delicatete remarcabile, specifice, de altfel, personalitatii Marianei Pandaru. 

Motto-ul sub care autoarea si-a asezat placheta de mici bijuterii florale este elocvent: 

Florile - daruri ale lui Dumnezeu 
Pentru sufletul omului. 

(articol preluat de pe site-ul www.bibliotecadeva.ro )

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în după-amiaza zilei de 18 mai a.c.,  lansarea cărții scrise de Mariana Pândaru Cartea florilor / The Book of Flowers, volum bilingv tradus în limba engleză de Muguraș Maria Petrescu (Ed. Călăuza v.b. – Deva și Ed. Destine Literare – Montreal, 74 de p.). Traducătoarea a fost și amfitrioană. În deschiderea evenimentului ea a dat citire unor mesaje sosite de la prieteni scriitori atât din țară, cât și din străinătate.
Numele Marianei Pândaru este de peste trei decenii bine cunoscut iubitorilor de literatură din judeţ, în special iubitorilor de poezie. De aproape patru decenii, de la debutul în revista Tribuna, din 1974, Mariana Pândaru s-a dedicat literaturii şi a oferit cititorilor volume valoroase de poezie (Dincolo de râu, câmpia – 1987, Salt mortal – 1992, Ferigi înzăpezite – 1996, Lacrima de ambră – 1998 etc.), interviuri, note de drum etc.

Mariana Pândaru a fost și este o prezenţă activă în publicistica hunedoreană de după 1989, în special în paginile ziarului Călăuza, înfiinţat în anul 1991 de regretatul Valeriu Bârgău. A fondat revista Constelaţia dragonului, devenită ulterior Ardealul literar şi artistic, acum Ardealul literar, o revistă literară de bună calitate care a oferit cu generozitate spaţiu pentru debutul unor tinere talente, dar şi pentru semnături de prestigiu ale vieţii literare româneşti.
În calitate de editor, a înfiinţat editurile Călăuza v.b. şi DaniMar, ambele din Deva, care au adus pe piaţa de carte lucrări de valoare din aproape toate genurile și speciile literare: poezie, proză, memorialistică, eseuri, note de drum etc.

Mariana Pândaru este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi laureată a numeroase premii literare naţionale şi internaţionale: Premiul revistei România literară (1985), Premiul revistei Familia (1987), Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie, Suceava (1997), şi importantul premiu „Novalis” obţinut în anul 2001, la München, în Germania etc.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva i-a acordat „Trofeul Micului Cititor” în anul 1996. Despre activitatea literară a Marianei Pândaru au scris elogios personalităţi precum Constanţa Buzea, Cezar Ivănescu, Mircea Ciobanu, Constantin Cubleşan, Dumitru Velea etc.

Placheta de poezii Cartea florilor – The Book of Flowers a fost prezentată, la lansare, de scriitoarea și publicista Muguraș Maria Petrescu. Volumul este un florilegiu, în sensulpropriu, de poezii dedicate celor mai îndrăgite flori, de la mac la garoafă, de la liliac la crin, toate prezentate în versuri esențializate ce duc cu gândul la tehnica haikuului. Fiecare poezie este ilustrată cu o fotografie artistică menită să sublinieze calitățile florii pe care poeta o descrie cu o sensibilitate și delicatețe remarcabile, specifice, de altfel, personalității Marianei Pândaru.

Motto-ul sub care autoarea și-a așezat placheta de mici bijuterii florale este elocvent: Florile – daruri ale lui Dumnezeu Pentru sufletul omului.

Passionaria Stoicescu: ,,Floare delicată și parfumată care ești tu în poezia contemporană.Te felicit că ai răgazul să scrii și pentru tine și pentru ceilalți care te iubesc și te prețuiesc, având pe cap revista și edituri și alte angarale ca tot omul. Regret că nu sunt alături de tine și de Muguraș Maria Petrescu, cea care face parte din universul floricol și e un personaj de bază, care te susține și te iubește. Nici cu Bara nu îmi e rușine, el fiind stâlpul acțiunilor culturale (,,bara’’), la bibliotecă, târguri de carte, saloane literare. Te iubește mult și Ion Iacob, ,,protejatul’’ meu pe care nici măcar nu-l cunosc, nu l-am văzut, dar ne tutuim și ne spunem păsurile. E bine că ai cutezat să scrii despre flori: ai gracilitatea, sfiala, tăcerea lor vorbitoare, prin culoare, parfum și formă. Îți amintești de jocul din copilărie când citam: << Ești o floare/ Ești un crin/ Ești parfumul cel mai fin/ Și ca semn că te iubesc/ Colea jos mă iscălesc! >>

Cu drag și prețuire,
A voastră (pune alături spiritul lui Valeriu, pe Mugurașa, Paulina Popa și Sebi Bara),
Passionaria.
Pentru confirmare Passiflora încarnată sau cerulea.’’

Un alt mesaj a fost cel trimis de Pr. Prof. Univ. Dr. Theodor Damian de la New York:

,,Dragii mei,
Ce lucruri frumoase faceți voi acolo! De ce nu sunt și eu între voi? Un Atlantic îmi stă în cale! Trebuie să inventez ceva ca acest Atlantic să fie doar o cărare… Felicitări tuturor: dragelor Mariana și Muguraș, mult iubitului Sebastian Bara, cel fără pereche în susținerea scriitorilor din parohia dumnealui.

Cu drag,
Theodor Damian’’

George Filip de la Montreal:

,,Iubiți de departe biciuiți ai muzelor,

Iată din Montrealul înstrăinării mele, grație Mugurașei care vă glăsuiește chiar acum, vin și eu printre mândrele flori de dumnezeire cu care Mariana Pândaru vă mângâie la lansarea volumului citit între petale poetice. Sincer spun, vă iubesc cu crini de invidie în glas. << Nu-i da, Doamne, omului soarta emigrantului!/ De la mac pân-la garoafă,/ de la liliac la crin,/ poeta-mparte parfumuri/ din haiku-ul ei divin;/ doar de-o floare nu vorbește,/ după cum o cere haru’/ floarea care se numește/ scurt: Mariana Pândaru…>>

Poet total,
George Filip,
14 mai 2015 la Montreal.

PS: POETO,/ leagă-ne printre flori,/ POETO, cum știi mai bine./ Printre arșiți sau ninsori/ Dorul va veni la tine/ Și te-o pune într-o glastră/ Mariana, floarea noastră…’’

Vorbind despre această carte, Muguraș Maria Petrescu a arătat că acest volum de versuri este de o sensibilitate aproape ieșită din comun, accentuată și prin tematica ei aparte. Cartea florilor / The Book of Flowers scrisă de binecunoscuta poetă Mariana Pândaru, ne propune un altfel de dicționar, destul de neobișnuit, anume definirea unor flori, ,,pictate parcă impresionist’’, dar simplu, deosebit de sugestiv și cu multă grijă alese, ca și cum ea nu ar vrea să le rănească, dară-mi-te să le atingă doar cu un cuvânt. Tehnica scrierii este una actuală, poeta supunând atenției cititorului delicatețea haiku-ului poeziei japoneze care brodează floarea de cireș cu sărbătoare în suflet (,,Risipă de flori/ în Cireșul drag mie/, scânteia tulburătoare a vieții/ – spre bucuria ochilor nostri -,/ din tremurul petalelor albe/ în primăvară’’), împletită cu balada pre-elizabetană What Is a Youth (v. cântecul din filmul lui Franco Zefirelli, ,,Romeo și Julieta’’ ,,A rose will bloom/ And then will fade/ So dies the youth/ So dies the fairest made.’’).
,,Nu există cuvinte
care să atingă
frumuseţea regală
a Trandafirului
– risipă de culoare
şi dăruire
în viaţa lui trecătoare.

There are no words
to touch
the royal beauty
of the Rose
– squandering colour
and devotion
in this transient life.’’

Cu acest prilej au vorbit: scriitoarea Paulina Popa, cea care le-a felicitat pe Mariana Pândaru și pe Muguraș Maria Petrescu, arătând că acest volum de versuri este un succes incontestabil.

Virgil Șerbu Cisteianu, scriitor și redactor șef al revistei ,,Gând românesc’’ de la Alba Iulia a spus despre această carte că ea cuprinde toată bucuria de suflet a Marianei Pândaru pe care aceasta o adună într-un buchet de flori, pentru ca apoi să-l ofere cititorilor ei.

Eugen Evu a subliniat rolul catarsic al scrisului.

Prof. Maria Toma-Damșa a prezentat cartea Marianei Pândaru. ,, Membră a USR și a UZPR, director al Editurii Călăuza v.b., redactor șef al revistei ,,Ardealul Literar’’, autoare a peste 16 volume de poezie, însemnări de călătorie, interviuri și publicistică. Poeta Mariana Pândaru ne surprinde cu un volum de poezii inedit, în ediție bilingvă (româno-engleză) în traducerea Mariei Muguraș Petrescu.

Intitulat Cartea florilor, volumul minunat ilustrat de Nicolae Jianu, impresionează în primul rând prin capacitatea de concentrare a expresiei, fiecare poezie fiind un simplu enunț în aparență, pentru că dominanta fiecăreia rămâne metafora simbol sau alegoria pe care o încorporează. ,,Macul – floare a somnului,/ sângerie lumină’’, ,,ochi viu…’’, ,,plăpânzii ghiocei’’ se constituie în ,,alb de zăpadă/ însuflețind luminosul pădurii’’, trezind lumea amorțită la viață. Crinul este ,,nobilă floare’’ simbol al ,,castității supreme’’ care, precum ,,o trompetă de înger/ vestește coborârea/ lucrurilor simple/ în lume…’’ Trandafirul are ,,frumusețea regală’’ în ciuda vieții lui efemere, în timp ce ,,păpădia – bănuțul de aur’’, ,,împânzește câmpul/ cu lumina ei’’, ,,iasomia – darul lui Dumnezeu’’ aduce în suflet starea de fericire, cu mireasmă aleasă, iar hortensia ,,ghem de flori și culoare […]/ adună trăiri/ adună gânduri’’. ,,Lăcrămioara […]/ un șir de lacrimi albe’’ ,,își trăiește bucuria înfloririi’’, bujorii au o frumusețe imperială, iar stânjeneii sunt ,,ca o punte/ între cer și pământ’’. Dintre florile domestice se detașează liliacul, văzut ca ,,flăcări violete pe ram’’, ,,stânjeneii/ – flori fascinante/ flori efemere’’, ,,glicina – stalactite violete’’, ,,margareta/ […]/ ca o lacrimă albă a cerului’’, ,,hortensia – ghem de flori și culoare’’, ,,bujorii își arată splendoarea’’, floarea de nu mă uita e firavă și delicată. ,,Garoafele roșii –/ colorate flori/ ale iubirii profunde…’’ declanșează ,,sentimente […] incendiare’’, laleaua –/ floare divină’’, ,,își trăiește magia/ într-o adevărată explozie/ a luminii solare’’, iar ,,narcisa –/ floarea norocului/ luminează viața/ și inima omului’’, în timp ce ,,brândușa/ izbucnește/ în lumina ei violetă. Regale rămân floarea de colț […]/ simbol al dragostei fără pereche’’, anemona –/ mirific simbol al tinereții’’ și al ,,unei/ neîmpărtășite iubiri’’, ,,magnolia –/ însuflețind flacăra verde/ a primăverii’’ și ,,orhideea/ darul naturii exotice’’.

La antipodul florilor terestre se situează floarea de lotus ,,zămislită în ape tulburi/ la răsăritul sarelui’’, care, ,,la căderea nopții/ se retrage-n adâncuri’’.

Florile pomilor, personificate, nu sunt mai puțin impresionante. Florile cireșului se nasc din tremurul petalelor albe, sugerând ,,scânteia tulburătoare a vieții’’, floarea de cais apare ,,tremurătoare în/ frumusețea ei rozalie’’, iar floarea de măr/ – ca o minune’’, în adâncul căreia ,,rodul stă și așteaptă’’.

Cele 33 de flori (cifră cristică) ,,daruri ale lui Dumnezeu pentru sufletul omului…’’, așa cum se spune în motto, își consumă existența efemeră în plină lumină care ia variate forme (,,sângerie lumină’’, ,,luminișul pădurii’’, ,,lumina ei/ dulce-amăruie’’, ,,scânteia tulburătoare’’, ,,în lumina/ primăverii târzii’’, ,,lumina amiezii’’, ,,cerc de lumină alb’’, ,,a luminii solare’’, ,,răsăritul soarelui’’, ,,joc […] de lumină’’, ,,lumina ei violetă’’) sau în umbră mai puține (glicina).

Deși concentrate la maximum, versurile conțin o varietate de metafore și simboluri: ,,sângerie lumină’’, ,,supusă noblețe’’, ,,trompetă de înger’’, ,,bănuțul de aur’’, ,,puf de culoare’’, ,,rotunjire a visului’’, ,,ochi timid deschis înspre lume’’, frumusețe imperială’’, ,,spectacolul frumuseții’’, ,,miracol’’, ,,lacrimă albă a cerului’’. Contopirea florilor cu misterele universului este sentimentul predominant al acestor stanțe, poeta intensificând în creație cunoașterea raportată la mister.

Scriitorul Ioan Vasiu de la Orăștie a rostit următoarea alocuțiune: ,,Mă bucur că am această fericită ocazie de a participa la o importantă manifestare dedicată poetei Mariana Pândaru și de a rosti câteva cuvinte referitoare la o scriitoare și o editoare binecunoscută nu doar județului nostrum, ci și în țară, chiar și în multe alte țări ale lumii.

Nu mi-am propus să vorbesc acum despre creația poetică a Marianei Pândaru, în general, și despre acest minunat volum bilingv care se lansează astăzi. Voi face acest lucru cât de curând, scriind o cronică literară pe care o voi publica apoi într-o revistă de profil.

Mă refer pe scurt la poeta Mariana Pândaru pe care o cunosc de peste 35 de ani, când ne întâlneam la ședințele și manifestările cenaclului Flacăra din Hunedoara, condus în acei ani de regretatul Neculai Chirica, secondat de un alt regretat poet Iv Martinovici. În paralel am activat mai apoi împreună cu Mariana Pândau și cu alți binecunoscuți scriitori hunedoreni în cadrul cenaclului Ritmuri, care luase ființă la nivelul județului Hunedoara, cenaclu condus mulți ani de Radu Ciobanu.

Ani la rând am putut urmări evoluția în domeniul literar a Marianei Pândaru, bucurându-mă alături de ea, ori de câte ori îi erau publicate poezii în paginile unor prestigioase reviste literare și ori de câte ori tipărea un nou volum.

După 1989, împreună cu Valeriu Bârgău, a înființat primul ziar privat din perimetrul hunedorean și timp de doi ani le-am fost coleg de redacție. De mai mulți ani Mariana Pândaru conduce cu har, dăruire și competență Editura Călăuza v.b., sub egida căreia au apărut multe cărți de valoare, bine primite de critica literară.

În toți cei peste 35 de ani de când ne cunoaștem, mi-am dat seama că Mariana Pândaru este o poetă cu o sensibilitate ieșită din comun, cu o bunătate și o generozitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în rândurile scriitorilor. Ușa sufletului său a fost și este mereu deschisă pentru cei care bat la porțile afirmării în plan literar, nu puțini din scriitorii din generațiile mai tinere fiind descoperiți, încurajați și promovați de Mariana Pândaru. Și pentru a-i putea promova așa cum se cuvine, ea a editat revista ,,Ardealul Literar’’, care prin conținutul și semnăturile unor valoroși colaboratori, a reușit să ocupe deja un loc de cinste în peisajul revuistic de la noi.

Pentru toate acestea dar și pentru multe alte merite ale Marianei Pândaru, pe care le voi evidenția cu altă ocazie, nu pot decât să o felicit din tot sufletul și să-i urez multă sănătate și putere de muncă pentru a-și putea duce la bun sfârșit frumoasele proiecte literare, despre care mi-a vorbit de multe ori.

Și chiar dacă spuneam la început că nu mă voi referi acum la poeziile ei, nu pot totuși să închei înainte de a cita, nu întâmplător, o poezie din acest volum dedicat florilor: ,,Floare de lungă durată/ Orhideea/ darul naturii exotice/ ciudată și misterioasă./ Iată cum pasiunea/ poate fi adunată/ într-o singură floare…’’

Scriitorul Dumitru Tâlvescu a felicitat-o pe autoare, sublinind în același timp importanța traducerii unei cărți într-o limbă de circulație internațională. În final au mai vorbit Col. (r) Dănilă Moldovan și Nicolae Jianu cel care a oferit fotografiile care însoțesc minunatele poezii. Trebuie să recunoaștem că grafica acestei cărți este absolut specială.

În stilul ei absolut special și deosebit, dar și spre încântarea auditoriului, actrița Isabela Hașa a recitat versuri din Cartea florilor.

La fel de mult așteptat a fost și discursul Marianei Pândaru care, cu emoție în glas, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei cărți minunate, în mod special lui Ioan Sebastian Bara și Bibliotecii Județene ,,Ovid Densușianu’’ Hunedoara – Deva pentru evenimentul deosebit de bine organizat și din suflet, dar și tuturor celor prezenți în sală cărora, la final, autoarea le-a oferit autografe.

Muguraș Maria Petrescu,

Membru UZPR

Festivalul International de Poezie, Liege, 2013

REFERINŢE CRITICE

„Am urmãrit scrisul acestei poete înainte ca el sã devinã prilej editorial. Versurile ei, publicate în presa literarã, trãdeazã prezenţa unei sensibilitãţi încordate, aflatã mereu în cãutarea parcã a unui cuvânt care sã-i ascundã mai degrabã decât sã-i dezvãluie neliniştea interioarã.

Volumele ei ne recomandã o poetã care a ştiut sã-şi aştepte şi sã-şi controleze maturitatea artisticã.

Poemele sale ne pun în faţa unui univers din imediata vecinãtate a spaţiului transilvan, evocându-ni-l cu un fel de seninãtate pe care numai la capãtul unui efort (şi al unei obişnuinţe cu capcanele scrisului) o poţi dobândi.”

Mircea Ciobanu, 1994

„Mariana Pândaru este o poetã excepţionalã, de forţã, foarte maturã, a cãrei expresie este fragilã şi viguroasã în acelaşi timp”

Cezar Ivãnescu – Luceafãrul, nr. 1143/1984

„Mariana Pândaru este o poetã remarcabilã cu un temperament lingvistic dublat de un temperament poetic rãsfrânt în imagini poetice”.

Maria Cerchez – Luceafãrul, nr. 1143/1984

„Depãşindu-şi cu demnitate şi talent condiţia de provincial, pe plan scriitoricesc şi pe plan publicistic (este membrã a Uniunii Ziariştilor Profesionişti) Mariana Pândaru se recomandã singurã: vine de la Deva, cu o sensibilitate îndelung exersatã („de dupã cuvinte”, o sensibilitate a tãcerii rescrise, a „gândului fulgerat”) intimist – existenţialistã.

Mariana Pândaru este de un profesionalism cert.”

Liviu Ioan Stoiciu, 2001

„Mariana Pândaru şi-a dobândit o formã de exprimare poeticã, pe care o stãpâneşte acum deplin, concretizatã mai ales pe latura confesivã, a comunicãrii metaforice, parabolice chiar, a propriilor trãiri emoþionale, într-un circuit ideatic ce se lasã mânuit uşor pe grila de control a unei construcţii libere, de sub spontaneitatea aparentã lãsându-se sã se întrevadã elaborarea, travaliul prozodic meticulos şi atent.

Poeta cautã îndeobşte semnificaţiile de profunzime ale fiecãrui gest uman, ale fiecãrei atitudini sau angajãri, consemnând, transpusã în starea de graţie, reverberaţiile propriilor trãiri în faþa realitãţilor existenţiale. Rezultã de aici o poezie a meditaţiei, a panseului de rezonanţã filozoficã, transpus într-o formã concisã, aidoma unor cugetãri versificate. E o poezie a comunicãrii în pilde şi simboluri, în care un loc aparte îşi aflã universul şi starea de copilãrie. De fiecare datã construcţia poemei are un nucleu imagistic pregnant, oarecum şocant, în orice caz capabil a coagula în jurul lui discursul poetic, acesta primind încãrcãtura generalizatoare. Sunt versuri caligrafiate cu o anumitã duioşie, dublatã de vigoarea unei forţe vitale lucide, responsabile în latura moral-socialului...

E o poezie de maturitate, sobrã, mereu marcatã de semnul meditaţiei, al cãutãrii drumului de înţelegere, de pãtrundere în labirintul sinelui, cu toate trãirile lui pasionale.”

Constantin Cubleşan – Mariana Pândaru – „Lacrima de ambrã”, „Steaua” nr. 9/1998.

„Ţinem sã precizãm cã avem de-a face cu o liricã rafinatã, axatã pe imaginea şi trãirile inimii. „Inima” concept atât de devalorizat în epoca noastrã, redobândeşte în poezia Marianei Pândaru întreaga sa demnitate, nu numai ca sediu al emoţiei, dar şi ca loc în care spiritul coboarã („coborârea minţii în inimã”, dupã o expresie a isihaştrilor) pentru a face sã vibreze întreaga fiinţã, conectând-o la ritmurile cosmosului. Fiecare poem este o sfâşiere existenţialã. Umanul e veşnic condamnat sã fie rupt, sfâşiat în paradigmã polemicã. Mariana Pândaru este obsedatã de condiţia umanã: mereu imperfectã, mereu sortitã eşecului, trãind dureros disjuncţia dintre contemplarea perfecþiunii şi inaccesibilitatea acesteia. Ceea ce poate urni omul, ceea ce îl poate scoate din angoasã este activitatea inimii, singura care mai poate umple templele, mai poate da un sens existenţei. Inima singurã poate sã strãbatã închiderea şi distanţa incomensurabilã dintre aceste monade ermetice care sunt oamenii. Sufletele sunt aruncate în corpuri unde cunosc pãtimirea, dar care îşi întipãresc perfecþiunea rotundã (cercul, ca figurã absolutã) asupra nisipului. Inima dã consistenţã ontologicã şi axiologicã fiecãrui act uman chiar şi actului poetic: armele îndreptate spre imperiile de pe arta poetului sunt neputincioase. Ea cunoaşte şi metamorfoze, e de „piatrã” sau de „nisip auriu”, ea cunoaşte imuabilitatea rocii sau destrãmarea strãlucitoare prin dãruire.

„Lacrima de ambrã” constituie un adevãrat „tratat” de educaţie a inimii, singura care ne face sã suportãm absurdul şi disperarea existenţei, dar care le şi subliniazã într-o lume a ideilor, a ideilor plenar trãite ceea ce este marca lirismului autentic. ”

Niadi Cernica – O „poeticã” a inimii (Crai Nou - nr. 2252-1998)

„Mariana Pândaru este o poetã de mare talent şi o ziaristã de excepţie, aflatã de mai bine de douãzeci de ani în atenţia criticii literare. Este, de asemenea şi o editoare priceputã şi de rafinament deosebit, o conştiinţã culturalã autenticã.

Volumele sale de poezie sunt cu totul remarcabile, probând deopotrivã artã şi meserie, cerebralitate şi spontaneitate. Ele constituie un maraton pe verticalã, fiind roadele unor acumulãri de decenii în spaţiul culturii.”

Aurelian Titu Dumitrescu, 2001

„Mariana Pândaru practicã o poezie curatã, nu doar în vers clasic ci şi în vers alb, cu o metaforã proaspãtã în care tematic, predominã sentimentul iubirii şi al maternitãţii împlinite, condiţia contemporanã a poetului şi a poeziei.

Sinceritatea şi limpeditatea stilului sãu, fac din paginile volumelor sale de versuri, o lecturã agreabilã. Laconismul lor, adesea, nu denotã o scurtã respiraþie, ci o reflexivitate condensatã prin care poeta reuşşte sã spunã mult în cuvinte puţine.

Un ochi proaspãt, o sensibilitate exacerbatã şi un stil cursiv, dovedesc faptul cã poeta, atunci când oboseşte în chingile versului, poate scrie curat şi prozã.”

Passionaria Stoicescu, 2001

„Mariana Pândaru tinde a împlini o excepţie în poetica noastrã femininã.

Prin forme simple de limbaj, surprinde aspecte complexe ale existenţei. De la amãnunte de ordin comun reuşeşte sã evolueze spre sfere ale semnificaţiilor înalte. De la subtilitãţi surprinse de ingenioasa-i intuiţie femininã, se transpune mãiestrit spre problematici de maturã gravitate.”

Victor Isac – Mariana Pândaru -

O excepţie în poetica femininã, 1992

„Mariana Pândaru este un poet autentic prin transmiterea emoţionalã puternicã a unui fond liric de mare calitate, recunoscut de altfel şi de cronicile literare ce au salutat apariţia volumelor sale. Ea este dãruitã cu trup şi suflet scrisului, e o prezenţã de netãgãduit în câmpul literaturii noastre.”

Neculai Chirica, 1994

„Pe Mariana Pândaru n-am cunoscut-o decât prin versurile publicate în volume şi reviste literare. Mi se pãrea cã vine dintr-o lume în care, eu, poetul singuratic de la Dunãre, n-o sã am niciodatã vizã de intrare. Citindu-i poezia mã uimeam mirându-mã, vorba lui Nichita şi învãţam alfabetul tãcerii. Furând puţin câte puţin din cântecul lebedei, Mariana Pândaru ne face şi pe noi cititorii sãi, pãrtaşi la acest cântec. Cu toate riscurile.

Mariana Pândaru este o voce unicã în lirica femininã contemporanã. La POETÃ, insomniile devin obişnuinþã şi se preschimbã în poeme de o puritate cristalinã, frizând nefirescul.

Cu netãgãduitã invidie vãd cã gâlceava dintre cuvânt şi vis, la Mariana, se constituie în acea cãlãtorie continuã a poetului dintotdeauna. Şi asta pentru cã POETA trãieşte drama neputinþei de a ieşi din cercul magic al cuvintelor, al imaginilor.”

Ion Conac – Starea de dupã cuvinte

(„Lacrima de ambrã”) – „Cãlãuza”, 1998

„Mariana Pândaru, un suflet zbuciumat, poezia ei aduce documente romantice asupra unui destin în desfãşurare, e un om inteligent, complexat poate de binele şi de rãul din noi înşine.

Expresia ei, clarã, sentimentele, ale unei singuratice care ne face sã-i simţim trauma şi sã fim de acord cu ea.”

Constanţa Buzea - „Viaţa Studenţeascã” - 3 mai 1978.

„Mariana Pândaru este o poetesã cu o sensibilitate a adâncurilor foarte acutã. Ea aude cum cad ninsorile, cum cresc rãdãcinile ierbii... Viziunea sa poeticã strãbate culori greu accesibile, încãrcate de valenţe emotive deosebite. Lumea cãtre care tinde Mariana Pândaru este o lume în care mişunã formele vieþii, uneori în ciudate ipostaze.”

Iv Martinovici – „Ritmuri”- 1974

„Când în lumea aceasta toate mangafalele nu mai încap de propriile lor burţi vine cu modestie poeta Mariana Pândaru pentru a recunoaşte în fascinanta „Poezia - coroanã de spini”: „Dumnezeu mi-a dat poezia/ - coroanã de spini/ sã pot traversa/ mai uşor/ deşertul acesta de viaţã/ trãgând dupã mine/ o cruce incandescentã/ cãlcând eu - nisip/ pe nisip”. Un fior tragic rãzbate poezia doamnei Mariana Pândaru, existenţialist, o voluntarã asumare a crucii - simbolul de foc al poverii îi trage umãrul sub povara de plumb al marelui talent pe care poeta îl biciuieşte sã coboare pânã în ultima fibrã a sufletului pentru a smulge şi ultima fãrâmã de trãire din îndepãrtatul ţãrm al fãgãduinţei de la care, mai la vale, totul intrã în neant şi uitare. Când talentul îi sfârtecã somnul când orele şi zilele şi gesturile şi trãirile sunt sclavii talentului dat, nu pot decât sã mai bucure. Egoismul bucuriei mele e marea povarã pe care doamna Mariana Pândaru, datoritã talentului, e silitã sã-l poarte. De ce? Pentru cã aşa a hãrãzit-o Dumnezeu.”

Vasile Morar – Mariana Pândaru - „Ferigi înzãpezite” –

Glasul Maramureşului - nr. 96/1997

„Mariana Pândaru îşi contureazã cu fermitate un nume în poezia româneascã de reflecţie şi a intimitãţii. Precedentele sale cãrţi, o recomandau ca pe o poetã a discreţiei trãirilor intime, a unei sensibilitãţi frustrate, necontenit agresatã de vulgaritatea zilei, de „Bâlciul şi viaţa lui coloratã”.

Scurte notaþii fugare, consemnãri despre relaţia sinelui cu lumea, despre clipa cuvântului şi cuvântul clipei, despre trupul perisabil şi spiritul vulnerabil, acestea sunt temele poetice concluzive, grave, concise ale poetei Mariana Pândaru.

Mult mai adânci decât la prima vedere, aceste mesaje poetice aparţin unei poete atente mai ales sã-şi culeagã lumina sau tristeţea din suflet, şi ele vor urmãri lectorul multã vreme dupã receptarea lor.

Mariana Pândaru este foarte preocupatã de cuvânt, de capacitatea acestui vehicol capricios de a transporta ceva esenţial din tot ceea ce reprezintã omul în traseul sãu existenţial. De aceea o bunã parte din poemele sale au ca punct central declanşator al meditaţiei tocmai cuvântul. Apropiindu-ne cãrţile sau poemele Marianei Pândaru, ele ne determinã sã credem în talentul sãu şi nu este greşit sã afirmãm cã poeta se aflã acum într-o expansiune creatoare evidentã.”

Vasile Bardan – Mariana Pândaru - „Lacrima de ambrã” – Viaþa Româneascã - nr. 1-2/1999

„Dintr-un fior tragic derivã originalitatea poeziei Marianei Pândaru, zbuciumul ei întru urzirea dupã cele mai sfinte legi ale creaţiei cunoscute. Doamna Pândaru este chematã anume pentru cuvânt şi metaforã, pentru ca timpul sã şi-l iroseascã într-o învãpãiere de griji la masa de lucru, bucurându-se de firele de cernealã ce se pierd pe manuscris întru naşterea poeziilor fãrã de care un poet nu ar spune cã nu-i bogat, bogãţia lui constând în averea sa scriitoriceascã. Poeta Mariana Pândaru a recurs la o artã adevãratã, fãrã de câştiguri materiale, dar a şi realizat, un expozeu de imagini, de metafore excelente.”

Ion Machidon – De la poet la poeţi – Ed. Amurg Sentimental -1999.

„Condeiul sigur noteazã amãnuntul semnificativ, capabil sã redea atmosfera, importanţa obiectivã şi subiectivã a locurilor într-o succesiune, desigur subiectivã. Cu atât mai mult cu cât privirea cãlãtorului este preponderent retrospectivã, emoţiei trãite şi euforiei poetice i se substituie, insinuant, tendinþa reporterului spre detaliu exact şi realist, notaţia fotograficã şi privirea diacronicã rezematã pe date istorice. Asta în ciuda intenţiei declarat subiective a cãrţii, susţinutã prin laitmotivul uimirii în faţa frumuseţii şi al încântãrii legate de dãrnicia clipei.”

Elisabeta Bogãţan –Emoţie şi luciditate – „Parisul din inima mea” Mariana Pândaru / „Ardealul literar şi artistic” nr. 1/2002.

„În orice caz, cititorul are acum ocazia de a-şi desfãta mintea şi sufletul luând act de realitãţi ale Oraşului - Luminã pritocite prin mintea şi viziunea unui observator fin şi un detalieur în fraza cãruia se regãsesc, de aceastã datã, atât poetul cât şi jurnalistul. Având de partea sa aceste douã atuuri, autoarea evolueazã cu destulã dezinvolturã pe o medianã epicã foarte bine susţinutã de un comentariu doct în care se regãsesc informaþii din mai toate laturile vieţii sociale. Cele mai multe dintre ele ne sunt prezentate succint, aproape sub formã de flash-uri, însã grija Marianei Pândaru este manifestatã în primul rând prin evidenţierea permanentã a subiectului în discuţie chiar dacã, uneori, creeazã impresia de abatere. Nu este deloc aşa: ochiului sãu de jurnalist vigilent, nu-i scapã absolut nimic...”

Dumitru Hurubã – Mariana Pândaru –„Parisul din inima mea” (Jurnal de cãlãtor) / Cuvântul Liber - nr. 3003, 2001.

„Citind volumul „Lacrima de ambrã” ai senzaţia marii poezii lirice. Cu toatã nota de tristeþe presãratã prin poezii ca o realitate a vieţii, cuvintele reprezentative sunt: luminã, alb, vise, inimã, viaţã, fericire...

Tonul elegiac al volumului este estompat de valoarea poeziei „Numai poemul de dragoste”, în care optimismul rãzbate ca şi când bucuria de a trãi trebuie sã învingã: „Numai poemul de dragoste/ Rãmas pe digul albastru/ Ne-aşteaptã de-un veac/ Neschimbat”.

În final nu putem decât sã remarcãm cã Mariana Pândaru a îmbogãţit, cu acest volum al sãu, peisajul poetic hunedorean, reuşind sã transmitã cititorilor sãi un nou fior de autenticã poezie”.

Dumitru Boboşa – „Lacrima de ambrã” – „Ardealul literar şi artistic” nr. 5, 1998.

„Dacã avem în atenţie cã: „Adevãrata frumuseţe este la fel de rarã ca omul capabil sã-şi aleagã un anume sine însuşi şi sã şi-l impunã” – cum ar spune Paul Valery, – atunci, observãm cã poeta Mariana Pândaru îşi asumã viziunile ce stau sub semnul actului revelator. De aici apare înclinarea spre interiorizare, spre vibraţie sufleteascã, spre construcţii de sferã latitudinarã cu accente îndreptate cãtre abisal, având la bazã tensiuni polare. „Iartã-mã pasãre/ sunt mult mai slabã/ chiar dacã scriam cândva/ cu flãcãri pe trupul tãu inocent/ sunt mult mai slabã/ pentru cã n-am avut niciodatã/ imaginea întregului câmp/ în care se preumblã la fel/ oameni de cretã/ şi oameni cãrbune/ iartã-mã pasãre/ cãci iatã/ poezia se scrie/ şi în stare de fericire”. Prin „Ferigi înzãpezite” poeta Mariana Pândaru ne propune dificultatea de a traversa cultul poeziei înþelegând cã poezia conţine principiul perceperii de sine a interiorului intim. Astfel, ea ne relevã un procedeu, o cale de ajungere la iluminare”.

Victor Sterom – Ferigi înzãpezite – „Ardealul literar şi artistic, nr. 3-4, 2001

„La a patra apariţie editorialã („Ferigi înzãpezite”, Editura „Helicon”, 1996), într-o frumoasã colecţie de poezie, Mariana Pândaru continuã un discurs liric uşor recognoscibil în peisajul poeziei tinere autohtone actuale. Metafora conţinutã în titlul cãrţii pare sã fie pentru autoare însãşi definiţia artei sale, motivul ferigii sub zãpadã plasându-ne de la început într-un spaţiu al transparenţei şi imaculãrii. Mariana Pândaru aparţine temperamental poeţilor de sorginte romanticã, sesizând cu sensibilitate de barometru toate mutaţiile sufleteşti declanşate de avatarurile unei realitãţi alienate şi agresive, strãine de aspiraţiile acestei poezii, ale fiinţei umane în general.

Poeta abordeazã teme esenţiale ale poeziei dintotdeauna – dragoste, viaţã, moarte – în poeme scrise sub imperiul revelaţiei pure, al inspiraţiei autentice, reuşind, nu de puţine ori, sã pãstreze pe întreg parcursul poemului la aceeaşi intensitate starea emoţionalã iniţialã...”

Ioan Evu – Cuvântul liber, mai, 1996

„Fire puternic interiorizatã, ţinutã distinsã, cu o expresie cercetãtoare a feţei şi un surâs plin de înţelesuri, Mariana Pândaru trãieşte într-un univers transparent din care ţâşnesc pescãruşi cu blânde priviri. Poezia sa este o constatare în care cititorul se aflã mereu în aşteptarea cuvântului într-o formã deschisã.

Existã în aceste versuri o voce tainicã a umbrei elementele intrã sau ies din scenã cu o evidenþã a gestului. De exemplu în „Casa de umbre” – bucuriile simple se decupeazã din pietre, flori fãrã culoare se leagãnã, pasãrea albã se strecoarã subtil/ cãtre lume.

Folosind cu graţie un limbaj dens redând o succesiune de emoţii bine tensionate în mişcarea elementelor lirice, poeta comunicã un echilibru perfect.”

Elena Cruceru – Orele albe ale poeziei –

Anotimp Magazin – nr. 224/1996.

„Cine vrea sã se ducã la Paris cu un ghid bun sau vrea sã revadã Parisul prin luminile strãvezii ale poeziei, sã citeascã ultimul volum al scriitoarei Mariana Pândaru, Parisul din inima mea (Ed. „Cãlãuza”, Deva, 2001). Structuratã pe trei mari capitole: Primãvarã de miere, Varã luminoasã, În lumea dialogului (interviuri cu personalitãţi ale culturii române din Franţa, între care Monica Lovinescu), cartea, postfaţatã de Denisa-Lidia Toma este şi un prilej de reflecţie spiritualã pentru cititor, cãci autoarea îşi numeşte cãlãtoria „periplul meu spiri-tual”.

Ce important e ca turismul sã fie turism duhovnicesc. Se vede din ce ne spune iar autoarea: „Cãci adevãrata bogãţie a omului stã în sufletul sãu şi pe aceasta nu i-o poate lua nimeni, niciodatã, orice s-ar întâmpla.”

Theodor Damian – Mariana Pândaru, Parisul din inima mea – Luminã linã (New York) - nr. 4/2001.

„Este oarecum neobișnuit ca o poetă să îmbrățișeze cu atâta dăruire mitul lui Prometeu și a vulturul lui [,,S-a tras/ în cel mai bun prieten al meu/ – Vulturul’’ (Zăpezi peste ființă)] într-o tăcere a unei grădini din piatră, nemișcată și imuabilă, care a rămas, încă de la începuturile ei într-un secret și enigmatic infinit de cretă albă. Ca și menhirele și dolmenele, nici ,,piatra nu are gură/ să spună câte dimineţi/ au trecut/ de la naşterea lor’’ (Clipe de salamandră vicleană). Poezia Marianei Pândaru și-ar dori să descifreze un secret neîmpărtășit nouă, muritorilor de rând, un secret al unei altfel de existențe, suspendate între divin și inexorabil, pentru care un fel de ritual păgân ar fi vrut să spună că încă de ,,la început a fost Cuvântul’’ morții, al acelei păsări mari care ,,stătea neclintită/ desupra orașului,/Și nimeni nu știa/ de unde această umbră/ fără contur.“ (Pasărea cea mare).

Muguraş Maria Petrescu – Aşteptare în tăcere

„În cazul Marianei Pândaru, m-a uimit relevarea fragilităţii existenţei umane şi cuminţenia cu care sufletul, parcă în permanenţă rănit, acceptă cu resemnare orice gest agresiv din partea unui destin impus, izvorât parcă din rea-voinţa altora. Pentru că, aşa cum afirma în urmă cu opt decenii Emil Cioran: „Şi resemnarea presupune infinite tragedii anterioare.”

„Lumea aceasta/ pare să fie/ de jucărie...” constata poeta în preambulul volumului După căderea nopţii (2007), continuând: „Cuvântul aruncat/ precum zarul/ închide-deschide bazarul...” Dar acelaşi motiv al lumii ca circ sau bâlci apare şi în volumele anterioare. E o lume care funcţionează după jocul capricios şi nedrept al hazardului, o lume crudă, nemiloasă cu cei curaţi, în care poeta nu-şi va găsi locul, poezia ei nefiind decât o expresie lucidă şi disperată a statutului de victimă al individului: „Eu sunt doar un oaspete/ în manejul circului vostru/ N-am învăţat să înghit săbii/ Nu ştiu să scot iepuraşi/ din cutia albastră/ Pot doar să vă ameninţ/ cu poezia/ Dar pe cine mai sperie/ această fragilitate?” (Sunt doar un oaspete)

Însăşi creaţia, sensul ei, rostul artistului sunt puse la îndoială în „vecinătatea” acestui univers de bâlci: „mă întreb/ pentru ce am scris/ atâtea poeme/ când văd că vis-a-vis/ bâlciul – îşi trăieşte/ nepăsător/ viaţa lui colorată!” (Bâlciul şi viaţa lui colorată)

Ladislau Daradici – Între poezia fragilităţii şi asumarea resemnării

„Poemele Marianei Pândaru sunt ca un exerciţiu de încântare şi de descântare a lumii, sau de „încuvântare“ sau „descuvântare“ a lumii.

Versurile de cea mai intensă trăire, în acest context, sunt cele legate de ideea de văpaie şi incendiu, de ardere, de mistuire.
Poeta vorbeşte despre dubla funcție a cuvântului, aceea de mistuit şi mistuitor, amintind de dubla funcţie a Mântuitorului, cea de jertfit şi totodată de jertfitor, când ne atrage atenţia la „cuvintele/care ne mistuie” (Primele semne ale învingătorului), ca şi cum ele sunt focul, iar noi jertfa, şi încă în ardere de tot, ca într-un ritual de purificare menit a aduce împăcarea cu divinitatea; în acelaşi timp însă cuvintele sunt şi jertfă, adică mistuite, atunci când declară „că ochiul tău/sfâşie aerul din preajma cuvintelor mele/ca şi când n-ar fi existat niciodată/ele – cuvintele arse pe rug” (Sub pom înflorit).
Călătorind în cuvânt poeta descoperă taina tărâmului interior al acestuia. Acolo totul este incandescent. Ca flacăra Sf.Mormânt pe care în noaptea Învierii, o ţii în mână dar nu te frige. În pelerinajul ei spre inima cuvântului poeta vede şi simte văpaia, singura care nu dispare, chiar atunci când învelişul, sunetul, nu se mai văd. Atunci „Rămâne doar/văpaia cuvântului/să tulbure aerul” (Văpaia cuvântului). Pentru acest motiv, ceea ce cade în cuvânt se aprinde, arde, se mistuie, iar dacă ceea ce cade este la rându-i flacără, ea se stinge în aceea care o cuprinde, stingere care este de fapt o aprindere şi mai mare. „Numai la noi în cuvinte/s-au stins libelulele de foc!” (Întotdeauna aceeaşi carte).
Atât încântarea, cât şi descântarea, fiind cânturi, încep în interior, în perihoreza nuntirii amintite, pentru ca apoi să reverbereze în afară.
Poeta ne spune acest lucru printr-o altă sublimă metaforă, într-un poem unde vorbeşte despre „păsări adevărate/purtătoare de cântece/pe dinăuntru cântate (Celei păsări adevărate).
Mariana Pândaru scrie poezie cu cuvinte de foc. Ea se pune pe sine în vers ca ofrandă adăugând văpaie văpăii cuvântului înainte de a-l trimite spre ceilalţi ca pe sămânţa menită să aducă rod însutit.
Theodor Damian – Poezia ca stare de nuntă

„La nivel de suprafață, toate formele de exprimare ale poetei sunt de o modernitate vădită, lăsând destul loc de subtilități și interpretări, nu unele aleatorii, ci dirijate cu scop.

...tema de natură clasică –arta și artistul – rămâne cea care domină întregul volum, prin ramificațiile ei absorbite în alte titluri și texte.

În ordine, pe același palier al semnificațiilor vin visele, nu atât de orientare romantică expresă, ci ca formă nepieritoare, ca rezultantă a proiecțiilor în imaginar.

După acumularea unor viziuni, dincolo de cota medie a înțelegerilor vieții, vine o reîntoarcere la punctul de incidență, de interferență dintre vis și cuvânt. Legătura o realizează numai, sau exclusiv, văpaia cuvântului.“

Marian Barbu – Călătorind în cuvânt