"Destine la răscruce"

Mariana Pândaru: „Ce aţi făcut în tot acest timp?”

Mariana Pândaru îşi strânge părţile din viaţa sa prin cartea Interviuri fără frontiere*, apărută la Editura Călăuza v.b., 2018, moment de bilanţ pentru jurnalist, scriitor şi femeie aflată în aventura cunoaşterii lumii în care a trăit/trăieşte. Sunt întâlniri cu oameni speciali, fiecare având de luptat pentru ceva în viaţa aceasta. Tumultul din răspunsurile lor este oglinda vremurilor în care am trăit cu toţii, iar unii au auzit, rezistând în faţa zidului de timp. Peste şapte zeci de oameni cu speranţele lor, cu visele lor, eşecurile lor, cu iubirile neîmplinite, cu zile de cenuşă sau de diamant. Mariana Pândaru a adunat în această carte pofta ei de viaţă, frustrările sale care erau şi ale celor intervievaţi. Ea a ştiut să întrebe spontan, nu şi-a pregătit dialogul, a fost online cu veacul său. Ea a descoperit în fiecare partener de dialog o arhivă a vremii sale, una complicată.

Epoca demersului jurnalistic a început în anul 1990 alături de regretatul Valeriu Bârgău, partener de viaţă, scriitor pasionat, jurnalist cu stil, bun administrator de ziar şi editură. Epoca a durat mai mult zece – doisprezece – cincisprezece  ani, una complicată. Calea a fost dură, de la jurnalismul de comandă la jurnalismul  liber, marcat de curajul de a clădi o piaţă a ştirilor. O piaţă susţinut de hârtia care până la urmă arde sub presiunea vremii sau se degradează sub lacrima timpului crud. Sunt interviuri publicate de-a lungul acelor ani, în principal, în jurnalul „Călăuza” şi revista „Ardealul literar şi artistic”. Mariana a muncit cu sârguinţă pentru a publica interviuri de ţinută, pentru a atrage cititorul. Secretul ei a fost pofta de viaţă, de multe ori acoperită de modestie şi de frica benefică de a nu rata şansa întâlnirii cu un om care avea ceva de spus lumii. În România acelor ani a existat o căutare intensă a identităţii naţionale, ieşirea din epoca dură a comunismului propagandistic a avut efecte neprevăzute asupra vieţii oamenilor… Au pierdut ceva cert pentru o aventură democratică năzuită, pentru libertatea de exprimare, pentru iniţiativă privată. Autoarea a intrat în dialog cu medici, scriitori, preoţi, meşteri populari, oameni politici, diplomaţi, artişti, jurnalişti, filozofi, personalităţi de excepţie, nume care au făcut jocurile de imagine în epoci diferite. De la Ion Marin Almăjan la Constantin Zgâmbău, un nonconformist, întâlnim nume interesante ale anilor nouă zeci: Horea Bădescu, Sava Negrean Brudaşcu, Mircea Ciobanu, Ion Cristoiu, Ioan I. Iancu, Victor Isac, Liviu Ioan Stoiciu, Margareta Labiş, Eugen Evu, Ioan Evu, Cornel Ungureanu, Paltin Nottara etc. Unii dintre aceşti s-au dus la interviuri cu Dumnezeu.

Deşi majoritatea celor care au răspuns jurnalistului au fost din zona judeţului Hunedoara sau din Ardeal, linia cărţii arată că nu există frontiere pentru românii care le pasă de neamul lor. Unii au trăit/ trăiesc în Paris, Ungaria, Serbia, Moldova, Ucraina etc. Hotarele nu au constituit impedimente pentru a gândi în stilul românilor, pentru a iubi limba română, pentru a le păsa de cultura română, pentru a suferi pentru credinţa creştină. Cu fiecare răspuns parcurs în această carte descoperi oameni care s-au zbătut pentru o cauză, fie una personală, fie una colectivă. Schimbările i-au marcat, priza directă cu libertatea fără frontiere i-a bulversat, i-a pus pe gânduri, i-a ambiţionat. Proiectele trebuiau să curgă în matca lor…

Titlul este sugestiv, fără frontiere descoperi o lume…

În prefaţă, Maria-Daniela Pănăzan (scriitoare, critic şi istoric literar, dascăl, specialist în literatura religioasă românească) afirmă despre carte că este una care mărturiseşte despre noi înşine. „Autoarea Mariana Pândaru are meritul de a strânge, în aceste pagini cu valoare de document memorialistic, numeroase aspecte de interes pentru cititorul de zi. De exemplu, interviul cu Horea Bădescu, director adjunct al Centrului Cultural Român din Paris (în anul realizării interviului, 1997). Descoperim, pe de o parte speranţa şi bucuria poetului de a împărtăşi cititorilor aspecte din viaţa sa de scriitor, dar pe de altă parte, dorinţa de a informa asupra activităţilor  deosebite realizate de Centrul Cultural pe care l-a condus…” (p. 6).

Citind aceste interviuri descoperim o lume atinsă de dinamismul social, de paradigma istoriei noastre… Starea culturală a ţării dezechilibrează peisajul literar şi cultural al societăţii, iar unii scriitor trăiesc traume sufleteşti adevărate (Ion Marin Almăjan). Gheorghe Ardelean (vicepreşedinte al Autoguvernării de ţară a Românilor din Ungaria) constată că românii care trăiesc în ţara vecină şi-au uitat pe alocuri limba română, dar unii nu au uitat că sunt români aşa cum i-a lăsat Dumnezeu pe acest pământ.

Traian Băsescu (fost preşedinte al României, două mandate, om politic cunoscut al vremii) susţine că un om politic trebuie să fie informat, chiar dacă nu pe căi ortodoxe, pentru a face faţă asaltului adversarilor politici, manipulărilor, intereselor obscure materiale etc., şi să acţioneze în consecinţă pentru o justă soluţie politică (aprilie, 1995).

Dumitru Bârsan, numit un român la Babilon, întors din Irak, face peisajul unei dictaturi a vremii, în paralel cu libertatea abia accesată de români: „La fiecare intersecţie de drumuri există portretul lui Saddam Hussein. În toate magazinele este obligatoriu să fie portretul lui. Dacă nu este aşa, vânzătorul este amendat cu 300 de dinari sau cu închisoarea şi magazinul este închis” (p. 45, anul 1993).

În interviul cu Victor Isac (filozof, scriitor, om politic important, care a trăit la Hunedoara, o personalitate a vremii), remarcăm luciditatea unui om cu personalitate, pasionat de istoria ţării sale. El a suferit în închisorile comuniste pentru idealul său democratic. A întâlnit numeroase personalităţi ale societăţii româneşti precum Iuliu Maniu sau dr. Petru Groza. A intrat în conflicte cu instituţiile statului şi cu reprezentanţii acestora, a rămas fidel idealului său. Despre tineretul care se zbate pentru o istorie echitabilă a tuturor generaţiilor, el afirmă: „Sunt foarte dezamăgit de acest tineret. Cred că nu greşesc prea mult caracterizându-l ca lipsit de elanul corespunzător vârstei, denotând o stare de apatie. Apare prea puţin interesat de viaţa politică, ceea ce înseamnă indiferenţă faţă de problemele sociale şi cele de ordin politic ale Patriei. Din câte cunosc, nici un partid nu se poate mândri cu o organizaţie puternică de tineret, după cum nici tineretul singur n-a dat dovadă că ar constitui o forţă politică distinctă. După ultimele informaţii privind o tabără de tineret din Bucegi, se poate vorbi de iniţierea unor acţiuni cu caracter legionar, de care s-au sesizat oficialităţile” (p. 218, anul 1990). Iată drama unei epoci, reîntoarcerea în istorie, repetând istoria, planând pe aripile unui extremism de conjunctură. Din interviul cu Victor Isac desprindem mai multe tendinţe în istorie şi aflăm date importante despre dr. Petru Groza, date care ar putea influenţa percepţia publicului asupra istoriei. Acest interviu sugerează că există material pentru o altă carte privind modul cum s-a făcut istoria în acea perioadă, după ultimul război mondial.

Monica Lovinescu (critic literar, publicist, personalitate a rezistenţei româneşti în epoca depăşită) afirmă: „În istorie sunt anumite trenuri de luat şi am impresia că noi nu am sărit destul de repede în trenul potrivit…” (p. 250, anul 1992).

Interviul cu Valeriu Bârgău (soţ, poet, scriitor, făcător de gazete şi reviste) este unul care trădează secrete, caută să prindă răspunsuri şi să acopere alte întrebări care nu se vor mai putea pune niciodată. El afirma (anul 1980!): „…pentru că recent vizionând filmul „Il nome della rosa” mi-am dat seama că în această lume circulă liberă şi nevătămată lumea lui Ecco. Cam, tot aşa, aş putea vorbi despre alte lumi în care, din când în când, îmi place să mă transpun pentru a călători în compania unor spirite” (p. 41, revista „Semenicul”).

Exemplele pot continua, Mariana Pândarul a strâns cu hărnicie date despre vremea în care a trăit frenetic această cunoaştere. Ea pune la bătaie curiozitatea, cultura, talentul de scriitor, patima poetului, agresiunea jurnalistului, dorul femeii după vatră, după pâinea cea de toate zilele. O carte în care genurile de întrepătrund, coagulându-se sub forma interviului. Cineva întreabă pentru tine, cineva răspunde. Ea este anchetatorul timpului, martorului suferinţelor, expertul în cuvinte potrivite, grefierul care consemnează fapte, biografii, evenimente, drame. O carte reuşită pentru că autoarea a luat în serios menirea jurnalistului, dorinţa scriitorului de a vedea dincolo de limite, dorul femeii după o viaţă echilibrată şi deschisă spre un viitor acceptabil pentru toţi. Cartea oferă, de asemenea, teme pentru câteva romane sau cicluri de proză scurtă, toate generate de viaţa oamenilor care au avut amabilitatea să răspundă/ să ne răspundă.

Din această carte lipseşte interviul cu sine al autoarei, dar răspunsul vine din întrebările ei.

Constantin Stancu

Decembrie 2018

  

*Pândaru, Mariana, Interviuri fără frontiere, 425 pagini, prefaţa Maria-Daniela Pănăzan, Deva: Editura Călăuza v.b., 2018