Intersecţia e până la urmă frumuseţea drumului, dilema din care se poate merge mai departe sau se întâmplă oprirea definitivă.
Iar a fi „Om în intersecţie”, e o raţiune a căutărilor chiar dacă neîndeplinite în impetuoase împliniri, în elocvenţe îndreptăţite spre statuare. Mariana Pândaru trăieşte febra când fierbinte, când rece, a reconstrucţiei fiinţei prin însoţirea şi adeseori însuşirea personajelor trăitoare în rânduri de carte.
Atunci când realitatea devine deloc îngăduitoare, chiar insuportabilă, agresivă, posibil imbecilă câteodată, avem precum autoarea, senzaţii perfect justificate. Cum de curând scriam eu în dedicaţia unei cărţi, care nu a fost deloc pe plac aceea dedicaţia: „Destinul nu e logic, destinul nu e corect, nu vreau destin; prefer visul”.
„Cred că e trist pentru un om să nu cunoască retragerea în vis. Cel care nu poate visa trăieşte într-o lume rigidă, într-un somn fără luminã, da-da, fără lumină. În întunericul somnului, doar visul e luminã, şi uneori culoare, depinde de stare. Ai trăit vreodatã cu adevărat lumina visului? Se pare că nu. Ţi-ai robotizat întreaga viaţă, întreaga trăire. Mănânci, joci teatru, iubeşti, ca un robot.” (Actorul).
Oricare viaţă nevoieşte la schimbare, fericită ori nefericită, cum o fi aceasta. Însuşi sensul vieţii fiind schimbarea, reînnoirea. Edificator este episodul larg relatat, din scrierea care dă titlul cărţii, şi al cărei final este conclusiv dar lăsând locul de meditativ…
“La întoarcerea acasã, Gherasim scoase din magazie, valiza lui de soldat – că alta nici nu avea – făcută dintr-un lemn trainic şi vopsită în verde, şi ajutat de nevastă-sa îşi aranjă de drum câteva schimburi, cămăşi, două flanele şi trei pieptare fãcute de ea, ciorapi şi două perechi de pantaloni. Mai puse acolo şi o oală mai micã, o lingurã, un cuţit, o stachină, (că nu se ştie ce găseşte pe-acolo, până se rostuieşte la casa lui).
Iar a doua zi, dis-de-dimineaţă, ieşi cu dreptul din casa şi bătătura pãrintească, asta ca să aibă noroc, să-i meargã bine în noua viaţă spre care se îndrepta.” (Om în intersecţie).
Atunci când dramatism când nu e, întotdeauna însă se iveşte ceva notabil senzitiv, de pildă nostalgia care cuprinde până la urmă pretutindeni în rostul înţelegerii; îşi fac loc şi iluzia şi deziluzia, umblate la toartă în demersul cu tentă memorialistică sau/şi mai curând introspectivă.
Mariana Pândaru este o poetă dedicată, care s-a încumetat însă la mai toate genurile literare, iar aici se simte necesitatea aprofundării trăirilor prin descriptivitate generoasă, prin însufleţirea locurilor laolaltă cu oamenii, faptele fiind la rândul lor crescute din condiţia de punctualitate, în aceea de respiraţie.
DANIEL MARIAN
